Home » Blog » 7 lucruri care ne demonstrează eșecul COP26

7 lucruri care ne demonstrează eșecul COP26

COP26 s-a încheiat la fel ca majoritatea întâlnirilor precedente. Vorbele goale, planurile pe hârtie și lipsa unui plan concret de acțiune a celor care pretind că ne reprezintă au lăsat un gust amar tuturor.

Ne-am uitat peste documente și incidente și am inventariat toate motivele pentru care sutele de mii de protestatari care au manifestat pe străzile din Glasgow pe parcursul conferinței au un motiv serios să treacă la acțiune directă și să nu mai aștepte după factorii decizionali.

Ca de obicei, atenția la COP26 a fost îndreptată puternic spre combustibilii fosili și nevoia de reducere a utilizării lor, însă nimeni nu a adus în discuție modul în care e întrebuințată energia, nu doar produsă.

Acordul e prezentat ca un act curajos și avangardist pentru că menționează explicit combustibilii fosili drept cauză a crizei climatice. În realitate, această perspectivă e una superficială. Utilizarea combustibililor fosili a pornit de la anumite nevoi ale capitalului în Anglia industrială, mai precis nevoia de mobilitate a energiei, iar în prezent e continuată datorită relațiilor de producție în modelul economic curent. Vorbim despre o consecință a unor fenomene sociale mai ample, nu despre problemă în sine.

Fără a schimba modul în care producem și consumăm, prin urmare modul în care întrebuințăm energia, nu putem construi o societate sustenabilă doar schimbând sursa de energie. Avem nevoie de schimbări structurale, pe care nimeni nu le aduce în discuție.

Chiar și în condițiile în care adevărul devine imposibil de negat, acțiunea se tergiversează. În textul final, termenii „eliminare treptată a cărbunelui” au fost înlocuiți cu „reducere treptată a cărbunelui”, la insistențele delegației Indiei, care a avut o poziție foarte vocală. Se diluează astfel apelul pentru oprirea subvenționării industriei combustibililor fosili.

În realitate, această modificare va furniza un vid care va permite în continuare ca banii publici să fie investiți în petrol, gaz și cărbune și nu în implementarea unor alternative. Deja, de la semnarea Acordului de la Paris până în 2020, 60 de bănci au investit împreună peste 3 trilioane de dolari în combustibilii fosili.

Mici modificări de clauze ca aceasta dovedesc intenția statelor de a sacrifica orice soluție, oricât de superficială, în schimbul menținerii stării de fapt.

Cei mai afectați, pe ultimul loc

În continuare, vocea țărilor din Sudul global și a negociatorilor ce reprezintă zonele și populațiile cele mai afectate a fost ignorată la COP26.

Deși s-au stabilit compensații financiare pentru țările cu economii dependente de cărbune, acestea nu sunt nici pe departe suficiente pentru a acoperi pierderile economice. În timp ce, la nivel declarativ, oficialii europeni recunosc că bunăstarea Occidentului a fost construită pe cărbune, negociatorii țărilor cu economii dezvoltate sunt reticenți să facă angajamentul compensațiilor financiare pentru statele care sunt, acum, private de același model (nesustenabil) de dezvoltare.

În același timp, revendicările oamenilor vulnerabili din zone ce vor suporta cele mai grave consecințe ale crizei climatice nu și-au găsit ecou în sălile frecventate de reprezentanții puterilor globale. Alianța Statelor Insulare Mici care sunt amenințate cu dispariția din cauza creșterii nivelului oceanului s-a declarat extrem de dezamăgită de forma finală a acordului. Delegația panameză a fost însă mai directă și a transmis elitei birocratice ceea ce am vrea să îi spunem și noi, cu toții: „Să vă fie rușine!”

Ceci n’est pas une urgenge

Limbajul folosit în documentul final reflectă că liderii mondiali sunt dezinteresați de rezolvarea crizei și refuză să admită adevărul. Preferă, în schimb, să seteze discursul în termenii de business as usual pentru că starea de fapt e confortabilă pentru ei.

Termenul de „urgență” climatică a fost eliminat din titlul propus inițial, în ciuda insistenței negociatorilor din partea statelor vulnerabile, care vedeau formularea ca pe o necesitate.

Să ne facem că facem ceva

Acordul susține declarativ limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius față de nivelurile preindustriale. În realitate, inclusiv conform estimărilor pe baza Raportului anual de referinţă al Programului ONU pentru Mediu, respectarea prevederilor din Pactul Climatic de la Glasgow vor duce la o încălzire cu 2,1 grade Celsius în cel mai bun caz.

În realitate, angajamentele nu au decât un impact minimal pentru că scopul lor este să mimeze acțiunea, în timp ce evită orice chestionare a substratului socio-economic al crizei climatice necesară schimbărilor structurale.

Colaborare? Nah.

Multe state refuză în continuare să colaboreze în privința unor decizii esențiale pentru supraviețuirea noastră.

Peste 40 de țări cu economii bazate puternic pe cărbune s-au angajat să renunțe la exploatarea acestuia până în 2040. În același timp, SUA, Australia, China și India – principalii poluatori – au refuzat angajamentul. India a refuzat, de asemenea, să reducă emisiile de metan cu 30% până în 2030, alături de Rusia și China.

Emisarul american pentru climă declară că SUA și China vor colabora pentru reducerea emisiilor. În același timp, acordul SUA-China conține foarte puține măsuri concrete. Noul război rece între cele două țări pentru supremația economică mondială – care ne costă pe toți – este, în schimb, foarte concret.

Negociem, dar nu cu oricine

COP26, la fel ca restul conferințelor COP, a fost o întâlnire a elitelor politice și economice pentru a ajunge, pe o cale nedemocratică, la concluzii care le consolidează pozițiile de putere în sistem.

Oamenii situați în prima linie în fața efectelor dezastrului climatic și ale răspunsurilor la acesta care nu țin seama de nevoile fiecăruia, activiștii și cetățenii de rând nu au avut un loc la masa discuțiilor. În același timp, peste 500 de lobby-iști ai marilor poluatori ne-au negociat viitorul cu politicienii. La COP26, au existat mai mulți delegați din partea industriei private a combustibililor fosili decât delegați din partea oricărei națiuni individuale.

Într-un act de sfidare față de noi, politicienii și miliardarii au zburat cu avioanele private până în Glasgow pentru a vorbi despre climă, generând zeci de mii de tone de gaze cu efect de seră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.